Despre viaţă, în general

Despre viaţă am mai scris, in special despre a mea, şi o să mai tot scriu pentru că aici e terapia mea, terapia de blog. Rândurile de mai jos le tot mestec de câteva zile şi deja nu mai au gust. Nu-i frumos să scuipi dar…

Sunt momente în care totul se precipită ca o ceată de asteroizi furioşi, iar termene limită de mult uitate bat la uşa fără milă. Speranţe in lucruri imposibile dispar în neant lăsând in urma un strigăt trist despre intoarcerea într-un trecut plin de muguri de încredere şi voinţă. În acele momente, când simţi că zeci de fire despletite ameninţă să te sugrume, regreţi ca nu iţi pare rău că ai visat aiurea şi ai lenevit purtat de muzica dulce a promisiunilor false pe care ţi le-ai făcut singur.

Şi stii că mâine n-ai să schimbi nimic pentru că slăbiciunea-ţi umană trăieşte în simbioză cu spiritul tău de masochist. Şi mergi pe aceeaşi cărare, prin aceeaşi pădure doar de dragul de a savura micile schimbări ce apar din când în când şi care îţi împrospătează voinţa bolnavă.

Am urât mereu faptul că nu pot fi eu însumi decât atunci când sunt singur şi urăsc în continuare momentele în care mi se confirmă superficialitatea nivelului de cunoaştere la care pătrund şi se opresc ce din jurul meu.