Plăcerea răcoroasă a lucrurilor simple

Am citit aici ceva ce mi-a adus aminte de cum era viaţa când nu era aşa de complicată. Acea viaţă simplă care vibra la bucuria unei prajituri pe care o primeam când, foarte subtil, le aminteam părinţilor mei că “miroase a cofetărie” în momentul în care eram în apropierea acelui loc magic. Acum reprezintă doar un magazin de unde îmi pot cumpăra singur ce vreau.

Privesc acum ca un strain acele vremuri în care mă bucuram ca am o “patina de fier cu patru roţi” pe care o foloseam ca skateboard şi îmi juleam genunchii pentru că rămânea înţepenită în asfaltul moale, de vară, de pe Camil Ressu. Nici nu mă mai oboseam să merg la mama să mă plang, îi arătam doar, îmi juleam genunchii şi mai rău când mergeam la ţară. Şi ea ştia, nici Michael Jackson nu şi-a chinuit genunchii cum i-am chinuit eu pe ai mei.

La ţară mi-am petrecut vacanţele copilăriei, am trait simplu şi am construit fântâni din borcane de muştar si dopuri de de la sticle de coca cola pe care nu le băusem eu. Era greu să găseşti dopuri de coca cola atunci pentru că, ori erau folosite ca brelocuri, ori rămâneau ataşate la sticla de origine, ambalaj preţios pe atunci.

Timpul trecea greu, dar nu ma grăbeam, am impresia că nimeni nu se grăbea. Puteam să merg desculţ prin praful rece şi fin al Bărăganului la opt dimineaţa când mergeam la pepeni, înainte să înceapă “dogoarea”, şi era bine. Apoi mâncam pepene rece cu toată faţa şi scuipam seminţele oriunde.

Concluzia: Mi-e dor de placerea răcoroasă a lucrurilor simple.